Alte alimente pe care ar fi bine să le evitați în timpul diareei, deoarece pot irita intestinele: majoritatea alimentelor procesate, ambalate; leguminoase (năut, fasole, mazăre și linte); alimente care produc gaze (varză, broccoli și conopidă); carne grasă, inclusiv pește gras (sardine), carne de porc și de vițel; Regim alimentar. Cand pacientul are diaree, recuperarea cat mai rapida a organismului sau depinde, intr-o mare masura, de alimentele pe care le consuma. Astfel, dieta BRAT (acronim din limba engleza pentru bananas, rice, apples, and toast) este cel mai bun regim alimentar pe care bolnavul il poate adopta pentru a se reface. Mai exact, este vorba despre combinatia banane - orez - mere coapte/sos de mere fierte - paine prajita, alimente care contribuie la intarirea scaunului. Diareea acută sau enterocolita acută reprezintă una dintre afecțiunile în care regimul alimentar joacă un rol important în tratamentul bolii. Cum știm dacă copilul are diaree? Vorbim despre enterocolită acută atunci când apare o scădere a consistenței scaunelor și/sau o creștere a numărului lor (de obicei peste 3 pe 24 de ore), însoțite sau nu de febră sau vărsături (gastroenterocolita acută). Medicii spun ca cele mai bune alimente in caz de diaree la copii sunt orezul, pastele, branza degresata, morcovii fierti sau la cuptor, covrigeii sau carnea slaba. ETICHETE cauze diaree Alimentația pentru diaree a unui copil trebuie să includă următoarele alimente: supe de legume orez fiert terci de ovăz simplu paine prăjită morcov fiert piept de pui fiert carne de curcan slabă cartof fiert dovleac simplu la cuptor fasole verde paste din făină integrală brânză și iaurturi degresate Vay Tiền Trả Góp 24 Tháng.

regim alimentar diaree copii